|
<Manastirea
Ganden
Orice
calatorie in Tibet, indiferent de distanta, este o mica
aventura. Defapt, lucrul acesta este valabil pentru intreaga
Asie. Pentru aceeasi intrebare poti primi de fiecare data un
alt raspuns. Se pare ca nimeni nu este interesat prea mult
de locul exact de unde pleaca autobuzul, ora
exacta la care pleaca si mai ales durata exacta a
calatoriei; nimeni in afara de turistii straini care isi
doresc sa stie cat mai multe despre calatoria spre care se
avanta, turisti printre care ma aflam si eu.
Stresul dispare incetul cu incetul cand unele dintre
necunoscutele problemei incep sa se clarifice. Reusesc sa
descifrez pe placuta din fata autobuzului scris cu litere
tibetane “Ganden Gompa” (Manastirea Ganden). Doamne ce
mult inseamna sa cunosti macar alfabetul! Desi eram
printre primii calatori, soferul imi arata sa stau pe
bancheta din spate a autobuzului. In orice cultura te-ai
afla, stim cu totii ce inseamna sa calatoresti pe locul din
spate pe un drum de munte, dar aceste detalii nu mai contau
prea mult. Eram in Tibet si aveam sa vizitez una dintre cele
mai importante manastiri.
Autobuzul s-a umplut de pelerini tibetani ce murmurau in
continuu, in surdina, “Om mani peme hum” (Slava
giuvaerului din lotus- Buddha). Din cand in cand mai urcau
in autobuz vanzatori ambulanti cu matanii, steaguri de
rugaciune sau alte obiecte de inchinaciune. Ganden a fost
fondata in 1409 de Tsongkapa, intemeietorul ramurei Gelukpa
a budismului tibetan. Aici se aflau relicvele lui Tsongkapa
si a te inchina in acest loc iti putea aduce merite foarte
importante. Tibetanii cred ca lumea este guvernata de
karma, legea cauzei si efectului. Omul se va reincarna
pentru a-si ispasi greselile facute intr-o viata anterioara.
Nu exista un Dumnezeu caruia sa-I dea socoteala. Pentru a
balansa faptele rele facute in trecut, acum va trebui sa
faci foarte multe fapte bune: sa duci ofrande la templu, sa
mergi in pelerinaj la locurile sfinte, sa dai un copil la
manastire, sa porti de grija calugarilor, sa rostesti cat
mai des rugaciunea “Om mani peme hum!”, etc. Budismul
tibetan este o religie a manturii prin propriile forte.
Mai
aveam foarte putin pana sa ajungem la Manastire. Din
gesturile tibetanilor am putut intelege ca peste dealul care
ne statea in fata se afla Ganden. Aproape ca-mi venea sa rad
la ideea ca autobuzul acesta obosit avea sa urce pana acolo.
Dar minunea s-a intamplat: chiar am ajuns pe varful dealului.
Ajunsi in cel mai inalt punct, un fel de trecatoare, toti
tibetanii au inceput sa strige cat ii tinea gura si sa
arunce pe geam mici bucati de hartie colorata pe care erau
inscriptionate semne religioase. Am inteles mai tarziu ca
astfel ei alungau spiritele care salasluiau prin munti.
Acum
puteam vedea Manastirea Ganden care se intindea pe o
suprafata de vreo 200.000 m.p. Manastirile tibetane sunt
defapt complexe religioase, care cuprind scoli pentru
calugari, locuintele lor, templul principal si alte temple
mai mici ca dimensiune, care sunt construite pentru a
adaposti relicvele sfintilor budisti sau a unele zeitati
budiste. Un tibetan devotat ar trebui sa viziteze toate
aceste lacasuri, sa spuna rugaciuni si sa aduca ofrande. De
obicei timpul este limitat, pentru ca multi vor sa se
intoarca seara acasa, de aceea tot ritualul se petrece cu o
viteze de neimaginat.
***
Autobuzul avea sa porneasca inapoi spre Lhasa pe la ora doua,
deci aveam cateva ore la dispozitie sa descopar cat mai mult
din Manastirea Ganden. Aveam un ghid turistic care-mi dadea
detalii despre toate templele din acest complex, dar
intrebarea era:de unde sa incep? Un calugar parca mi-ar fi
citit pe fata nedumerirea si mi-a facut semn sa-l urmez. Din
experienta mea, stiam ca unii dintre ei se asteapta la o
mica “atentie” pentru serviciile prestate. Nu aveam de gand
sa ma mai las pacalit de “amabilitatea” lor; vroiam sa
descopar singur “tainele Manastirii Ganden”.
M-am
inselat cu privire la acest baiat. Dorea doar sa ma ajute.
Am incercat sa folosesc putinele fraze pe care le invatasem
in India anul trecut, dar asta este o capcana in care am
cazut de cateva ori. Doar cateva cuvinte rostite in limba
lor ii va face sa creada ca tu intelegi abosolut orice.
Frazele cheie erau: “Kale la she ro nang” (Vorbiti
mai rar, va rog) si “Ha ko ma song” (Nu va inteleg).
Viteze cu care ma lua prin toate templele ma facea sa-mi
para rau ca am acceptat sa-l urmez. Eu doream sa vad toate
detaliile, sa identific statuile sau icoanele despre care
scria in ghidul meu turistic, sa fac poze si sa urmaresc
ritualurile pelerinilor tibetani.
Probabil ca acest calugar nu putea intelege de ce vreau sa
stau atat de mult in acelasi loc. Ritualul era simplu:
mergeai in jurul templului in sensul acelor de ceasornic (detaliu
foarte important, pentru ca adeptii religiei Bon merg in
sens invers), vizitai fiecare camera lasand ofrande in fata
statuilor sau icoanelor, aprindeai candele cu unt de yak
si asta intr-un timp cat mai scurt. La un moment dat am
reusit sa fug de el, dar nu pentru mult timp.
In
jurul orei doisperezece am terminta de vizitat toate
templele. Calugarul m-a intrebat ceva despre mancare, dar
neintelegand ce vrea sa spuna, i-am facut semn ca vreau sa
ma odihnesc in locul unde ma aflam. La scurt timp mi s-a
facut foame si m-am indreptat spre cantina manastirii.
Surpriza: calugarul meu era acolo impreuna cu un alt calugar.
Cred ca ma invitase sa mananc, iar eu l-am refuzat. Celalt
calugar, mai educat, a inceput sa vorbeasca cu mine in
chineza. Ma simteam penibil. Aveam in fata mea doi oameni
care ar fi vrut sa discute cu mine, dar eu nu intelgeam
decat cateva cuvinte din tot ce-mi spuneau.
Am
comandat trei boluri cu tukpa (supa) si un termos de
trei litri cu ceai tibetan (ceai in care se adauga unt de
yak si sare). Am incercat sa mai conversez cu ei si am
aflat ca si ei mergeau in Lhasa cu autobuzul cu care mergeam
si eu. Dupa ce ne-am terminat supa si ceaiul ne-am mai
plimbat putin, asteptand sa treaca timpul.
Ajunsi
in Lhasa, a trebuit sa ne despartim. Ei urmau sa stea peste
noapte la o alta manastire, iar eu sa merg la hotel. Au
incercat cu disperare sa-mi explice ca vor pozele care le-am
facut impreuna la Manastirea Ganden. I-am inteles, dar cum
sa le explic ca nu le pot da pozele pe loc. Incercam sa-mi
amintesc cum se spune “saptamana viitoare”. Stiam, dar am
uitat. Ne-am despartit avand in inima un sentiment ciudat.
Oare ma voi mai intalni cu oamenii acestia?
PS:
ajuns in hotel am aflat cum se spune “saptamana viitoare”:
sakor jema. Este bine de stiut pentru data viitoare.
Citeste
si alte articole:
<
Implinirea unui vis
<
Dumnezeu-Artistul
<
In cautarea lui G.
<
Trei luni printre
tibetani
<
Manastirea Ganden
<
Lacul Namtso |
