Adoniram Judson

Primul misionar în Burma


Născut în Malden, Massachusetts, 9 august, 1788.
Mort pe Oceanul Indian, 12 aprilie, 1850.

Cronologia evenimentelor din viaţa lui Judson

1788 - S-a născut în Malden, Massachusetts, 9 august.

1804 - A fost admis cu un an mai repede la Universitatea Brown, 17 august.

1807 - A primit diploma de absolvire, 2 septembrie.

1808 - A terminat Gramatica Engleză şi „Aritmetica pentru domnişoare”; Admis la Institutul de Teologie Andover, 12 octombrie.

1809 - Se altură Bisericii Congregaţionale nr. 3 din Plymouth, 28 mai.

1810 - Le-a spus celorlalţi că s-a hotărât să fie misionar, februarie.

1811 - A fost trimis la Londra pentru a colabora cu Societatea Misionară din Londra, din 11 ianuarie până în 7 august; A fost numit misionar în orient, 19 septembrie.

1812 - S-a căsătorit cu Ann Hasseltine, 5 februarie; Ordinat la Salem, 6 februarie; A plecat cu vaporul din Boston, 8 august; S-a alăturat bisericii baptiste din Calcutta, 6 septembrie.

1813 - A ajuns în Rangoon, 13 iulie.

1819 - A început închinarea în limba burmeză, 4 aprilie; L-a botezat pe Moung Hau, primul Burman convertit, 27 iunie.

1823 - A terminat de tradus în burmeză Noul Testament, 12 iulie.

1824 - A ajuns în Ava, 23 ianuarie; În cătuşe şi la închisoare considerat drept spion, din 8 iunie până în 30 decembrie, 1825.

1825 - S-a născut Mary Elizabeth, 26 ianuarie.

1826 - A ajuns în Rangoon, 21 martie; A ajuns la Amherst, 2 iulie;
A auzit de moartea doamnei Judson (24 octombrie) în data de 24 noiembrie.

1827 - A auzit de moartea tatălui său (25 noiembrie 25, 1826) 11 iulie;
A ajuns în Maulmain, 14 noiembrie.

1834 - S-a căsătorit cu domnişoara Sarah Boardman, 10 aprilie.

1835 - A terminat de tradus în burmeză Vechiul Testament, 29 decembrie.

1845 - Doamna Judson a murit în timp ce erau în drum spre America, 1 septembrie; A ajuns în Boston. 15 octombrie.

1846 - S-a căsătorit cu Emily Chubbuck, 2 iunie; Au plecat cu vaporul spre Maulmain, 11 iulie.

1849 - A terminat dicţionarul englez-burmez, 24 ianuarie.

1850 - A murit pe mare pe 12 aprilie.

Casa lui. Printre pomii prietenoşi din Malden, o suburbie frumoasă de lângă Boston, Massachusetts, încă se mai află vechea casă de lemn în care Adoniram Judson, un pastor congregaţional născut la Woodbury, statul Connecticut, şi-a adus soţia, Abigail Brown, născută la Tiverton, statul Rhode Island, imediat după ce s-au căsătorit pe data de 23 noiembrie 1786. Primul lor copil, născut pe 9 august, 1788, l-au numit Adoniram. Familia a locuit aici până ce fiul a avut patru ani şi jumătate; apoi au locuit la Wenham până a avut doisprezece ani; apoi la Braintree până a avut şaisprezece ani, şi după aceea s-au mutat permanent în istoricul oraş Plymouth.   

Suces la şcoală. La trei ani tânărul Judson ştia să citească. Motivat de ambiţie băieţească aduna alţi copii în jurul lui iar el, stând pe un scaun, îşi ţinea serviciul. Imnul lui preferat începea în felul următor, „Duceţi-vă predicaţi Evanghelia, spune Domnul.” La şcoala de gramatică a arătat o înclinaţie deosebită spre limbi şi a fost poreclit Virgil sau „Virgil renăscut.” La vârsta de doisprezece ani căuta cărţi ca să le citească, acelea pe care adulţii i le interziceau din cauza vârstei, deşi tatăl lui îi hrănea dorinţa pentru cunoaştere şi a ştiut mereu că fiul lui va deveni un om important. Această mândrie părintească neascunsă a adus asupra copilului, în anii imediat următori, o mare luptă întrucât toată ambiţia lumească a trebuit sacrificată pentru un singur scop măreţ al vieţii sale. În 1804 tânărul Judson a intrat la facultatea Providence, numită mai târziu Universitatea Brown. Trei ani mai târziu, când avea doar nouăsprezece ani, a absolvit magna cum laudae. În acelaşi an în care a absolvit a deschis o academie privată la Plymouth, şi a predat aproape un an, timp în care a publicat două cărţi pentru şcoală – „Elemente ale gramaticii engleze” şi „Aritmetica pentru tinere.”

Convertirea. În timp ce Adoniram a fost crescut într-un mediu creştin, în timpul anilor de facultate viaţa lui a fost pătată de infidelitate, iar aşa ceva era în mare vogă în acea perioadă, iar studentul precoce a devenit ateu înainte de a termina cursurile. După absolvire, având această mentalitate, a făcut un turneu prin statele din nord. A înnoptat la un han şi a primit camera lângă cea a unui tânăr care a murit în acea noapte. Adoniram nu s-a simţit ofensat că a dormit lângă tânărul care a murit, dar se întreba cine era cel care a murit şi dacă era ateu ca şi el, sau era creştin. În dimineaţa următoare a aflat mai multe despre moartea tânărului şi despre identitatea acestuia: cel care murise fusese un prieten apropiat şi coleg de facultate. Judson a fost foarte uimit. A renunţat la călătoria lui şi s-a întors acasă. A devenit un căutător avid după mântuire, spre marea bucurie a părinţilor. Deoarece el nu era nici profesor de religie nici candidat pentru slujire în biserică, i s-a făcut o favoare astfel că pe 2 decembrie 1808 a fost admis la Seminarul Andover, fiind solemn dedicat lui Hristos. Cinci luni mai târziu a devenit membru al Bisericii Congregaţionale nr. 3 din Plymouth.

Dedicare pentru misiune. Alegerea de a se converti şi de a se dedica misiunii a avut loc aproape în acelaşi moment. A devenit creştin pentru a deveni lucrător şi repede a adăugat „ca să devină misionar.” Predica doctorului Buchanan, „Steaua estului”, unde sunt prezentate lucrările misionare din Burma ale lui Schwarts, l-au însufleţit. Judson, împreună cu alţi patru oameni, au format o societate de misiune şi sub o căpiţă de fân s-au dedicat misiunilor străine. Judson a întâlnit multă opoziţie. I s-a oferit un post important la Universitatea Brown. Dr. Griffith i-a oferit ocazia de a fi colegi la biserica din Plymouth. Când mama lui a auzit vestea asta i-a spus, „Şi vei fi atât de aproape de casă.” Dar el a răspuns, „Nu voi locui niciodată în Boston. Trebuie să mă duc mult mai departe.” Planurile tatălui său au fost astfel zădărnicite; atât mama cât şi sora lui l-au implorat să nu meargă misionar în ţări străine.

Întâlnirea de misiune. Judson şi asociaţii săi le-au spus profesorilor de la Seminar visele lor iar în 27 iunie, 1810, le-au împărtăşit Asociaţiei Generale de Congregaţionalişti din Massachusetts. Odată cu acest pas s-a format Comitetul American de Misiuni Străine, comitet care de-a lungul timpului a făcut o lucrare bună în diferite misiuni. Membrii Comitetului, simţind că erau prea la început şi neştiind cum să trateze această problemă nouă şi nemaipomenită, l-au trimis pe Judson în Anglia pentru a colabora cu Societatea de Misiune din Londra; dar acea unire de forţe părea a fi de nepracticat. La întoarcerea lui a fost numit misionar în Asia, şi a avut libertatea să se stabilească în Burma sau oriunde altundeva considera el că ar fi mai bine.

Căsnicia. Sentimentele lui Judson erau legate de domnişoara Ann Hasseltine, al cărei eroism sublim a făcut din ea una dintre cele mai remarcabile femei din generaţia ei. S-a născut pe 22 decembrie, 1789; la şaisprezece ani L-a mărturisit pe Hristos; şi deşi mulţi nu au fost de acord cu ea, totuşi a decis să devină misionară străină. Pe 3 februarie, 1812, Judson a plecat de la părinţii lui care locuiau în Plymouth; pe 5 februarie s-a căsătorit cu Ann Hasseltine; în ziua următoare a fost ordinat la Salem; iar pe 19 februarie, împreună cu soţia lui s-a îmbarcat pe bricul numit Caravana cu destinaţia Calcutta.

Devine baptist. Călătoria spre India a durat patru luni. În această vreme şi-au studiat Bibliile şi au decis să accepte principiile baptiştilor, deoarece crezul lor era că credinţa trebuie să preceadă botezul iar botezul reprezenta scufundare. Pentru el aceasta a însemnat o luptă mare întrucât în luarea acestei decizii el a renunţat la instruirea de dinainte şi a renunţat la Comitetul care îl trimisese. Nu exista un Comitet baptist. Desigur pasul pe care l-a făcut a demonstrat o mare credinţă şi o convingere adâncă. În 6 septembrie, 1812, Judson şi soţia lui au fost botezaţi de pastorul Ward în Calcutta. Când această veste a ajuns în America, baptiştii au decis să acţioneze şi au format Uniunea Americană Baptistă de Misiune.

Nu este binevenit în India. Compania Indiile de Est i-au obligat să plece întrucât ei încercau să se stabilească în diferite locuri de pe domeniile lor. Au mers încolo şi încoace; timp de patru luni au locuit pe Isle de France unde au aflat despre moartea doamnei Newell, primul martir american trimis de Misiuni Străine; au încercat să debarce la Madras, în India, şi în cele din urmă au găsit un loc stabil pe 13 iulie, 1812, la Rangoon, în Burma. Ei au preferat protecţia steagului britanic, deşi foarte neprietenos în acea vreme, decât să aibă de-a face cu cruzimea regelui din Burma.

Mult de lucru. În Rangoon primii zece ani de muncă misionară au fost dedicaţi învăţării limbii burmeze, neavând la dispoziţie nici o gramatică şi nici un profesor. După aceea după trei ani a făcut o gramatică a limbii burmeze. Pe 20 mai, 1817, a terminat traducerea Evangheliei lui Matei; a scris tractate, afirmaţii clare şi concise despre adevărul biblic, şi le-a dat tuturor, fără a face vreo discriminare şi rugându-se pentru fiecare om care le primea şi astfel au început primele sale cuvântări. Logica lui ascuţită, ce a zădărnicit perspicacitatea băştinaşilor, îmbinată cu caracterul lui frumos creştin, îi aduceau deseori aplauzele ascultătorilor. După aproape şase ani în Burma, pe 4 aprilie 1819, Judson a predicat pentru prima dată în public. Pe 27 iunie l-a botezat pe Moung Hau, primul convertit. Au mai urmat alţii care au fost învăţaţi despre adevărurile biblice, iar misiunea a fost un trup de credincioşi fericiţi.

Alte regiuni. Dar nu totul era favorabil. Vice-regele din Rangoon îl hărţuia pe Rangoon până ce acesta a hotărât să apeleze la Imperatorul din Ava. Apelul lui a fost în van iar el s-a întors acasă foarte descurajat. A decis să se mute pe domeniile engleze dar mica biserică băştinaşă l-a împiedicat să plece. În 1822 Judson a fost chemat din nou pe Imperatorul din Ava şi de data aceasta a fost primit favorabil şi a fost rugat să se mute la oraş. În acea vreme Rangoon avea ca membrii optsprezece băştinaşi, o capelă, tiparniţă şi şcoli şi două cupluri de misionari din America pentru a se îngriji de mica biserică. Răspunzând la dorinţa inimii sale de a merge în alte regiuni, pe 23 ianuarie 1824 familia Judson a început să locuiască în Ava.

În închisoare. Imperatorul i-a dat lui Judson o bucată de pământ pentru misiune şi i-a asigurat protecţia regală. Curând doamna Judson a avut o clasă formată din fete băştinaşe iar viitorul părea foarte promităţor. Însă în India a început războiul între Burma şi Guvernul englez iar cei doi Judson au fost consideraţi spioni. Pe 8 iunie 1824, Judson a fost trimis la oribila închisoare Oung-pen-la. Aici erau treizeci pe patruzeci, închisoarea avea aproximativ şapte metri înălţime fără vreun sistem de ventilaţie printre scânduri. În această încăpere erau închise persoane de ambele sexe şi de toate naţionalităţile, aproape goi şi pe jumătate înfometaţi. Închisoarea nu fusese niciodată spălată sau măcar să se fi măturat vreodată. Resturi putrezite de animale şi vegetaţie şi alte abominaţii ce nu au nume se aflau pe jos. În acest loc al torturii domnul Judson stă jos cu cinci perechi de cătuşe la picioare şi la glezne, ce cântăreau aproape şapte kilograme, acestea lăsând cicatrici pe care le va purta până la moarte. Noaptea, ca prizonierii să nu scape, un stâlp de bamboo era pus între picioarele lor şi apoi ridicat cu ajutorul frânghiilor la o anumită înălţime care să permită ca umerii lor să fie pe pământ în timp ce picioarele lor depindeau de cătuşe. Fiind un om sensibil, crescut în medii nu foarte aspre, fiind mereu activ şi ambiţios, nimeni nu îşi poate imagina cât a trebuit să îndure timp de douăzeci şi una de luni, iar cel mai mult timp l-a petrecut în cătuşe.

Soţia sa eroică. Dar Judson nu a fost singurul care a suferit. Soţia lui a rămas neocrotită. Şi totuşi ducea zilnic mâncare la închisoare şi cu mite reuşea să treacă de gărzi şi oferea alinare unora dintre prizonierii năpăstuiţi. A născut un copil, şi după douăzeci şi una de zile l-a dus la închisoare să îl vadă tatăl lui. Copilul s-a îmbolnăvit de variolă; şi după aceea s-a îmbolnăvit şi mama lui de această boală blestemată, aceasta fiind apoi urmată de meningită, soţia lui fiind aproape la un pas de moarte. După nenumărate rugăminţi a reuşit să rezolve ca soţul ei să iasă din închisoare, iar el cu cătuşele la picioare şi cu o gardă lângă el,  umbla cu copilul care plângea în braţe, implorând hrană de la vreo mamă burmaneză.

Eliberare. Deşi Judson a fost trimis la închisoare pentru că guvernul burmanez a crezut că era spion, acum îl eliberaseră ca să traducă şi să medieze termenii de pace cu guvernul englez. Se ţinuse în mod scrupulos departe de orice ţinea de guvern, dar a fost obligat să se implice. După şase săptămâni de tradus a fost aruncat înapoi în închisoare deoarece englezii avansau. A fost curând eliberat de căpitanul Campbell, care i-au luat pe domnul şi doamna Judson la sediul lui şi le-a oferit îngrijirile necesare.

Strălucire şi umbre. Pacea fiind declarată, familia Judson a plecat şi a ajuns în Rangoon pe 21 martie 1826. A refuzat cei 3000 de dolari pe an oferiţi de guvernul englez şi şi-a reluat misiunea plin de curaj. Dar asociaţii lui fugiseră, biserica băştinaşă fusese împrăştiată iar proprietatea misiunii fusese distrusă. Foametea, anarhia şi animalele sălbatice erau peste tot iar Judson a hotărât să ia cu el patru băştinaşi creştini şi să se mute la Amherst, un loc mult mai sigur. A fost obligat să meargă la Ava ca să negocieze un tratat comercial, şi timpul în care a fost acolo, două luni şi jumătate, soţia lui a murit. Când s-a întors a fost primit cu foarte multă tristeţe de către creştini; însă inima lui a fost nemângâiată. Şi totuşi a reluat munca de misiune cu acelaşi entuziasm, şi-a reluat traducerea Bibliei, a vorbit cu cei care îl întrebau mereu şi predica în fiecare duminică. Pe 24 aprilie 1827, copilul lui, care era aşa o alinare pentru el, i-a fost luat, şi astfel fără soţie şi copil era complet singur pe lume. Întrucât populaţia din Maulmain creştea foarte repede, eclipsând Amherst, şi pentru că dorea să părăsească locurile tristeţii prin care tocmai trecuse, Judson a hotărât să se mute din nou.

În Maulmain. Mutând biserica băştinaşă la Maulmain, atât cei care aveau nevoie de răspunsuri la întrebările lor cât şi studenţii de nouăsprezece ani i-au urmat. Aceasta a format un nucleu minunat iar lucrarea a început în patru centre. Deşi avea atâtea îndatoriri misionare şi-a făcut timp să înceapă traducerea Vechiului Testament. Cu ajutorul unui băştinaş a reluat biserica din Rangoon, iar aceasta a crescut foarte repede.

Din nou în Burma. În 1830 Judson a încercat din nou să stabilească credinţa în Burma. S-a stabilit la Prome şi predica în faţa a mii de oameni. Dar regele, auzind despre lucrarea lui, i-a ordonat să plece; cu părere de rău s-a retras la Rangoon unde a rămas aproape un an. Cam în această vreme Comisia de Misiune l-a sfătuit să îşi ia un concediu, dar deşi fusese pe teren timp de optsprezece ani fără să se odihnească măcar odată, a refuzat pe motiv că era nevoie de el acolo unde se afla. A fost foarte bucuros atunci când s-a întors în Maulmain şi a aflat ca mulţi dintre burmanezi, kareni şi talingi s-au unit cu biserica. Fuseseră tipărite două milioane de pagini de tractate şi scripturi iar în junglă se organizase o biserică. Formând o echipă de creştini nativi, pe care îi trimitea doi câte doi şi la fiecare câteva zile se întorceau pentru a-i da raportul, a stabilit plecări sistematice în junglă.

A doua căsnicie. Timp de opt ani Judson a lucrat de unul singur. El şi-a găsit apoi un suflet pereche pentru toate idealurile lui în domnişoara Sarah Hall Boardman, văduvă a unuia dintre asociaţii săi misionari, iar pe 10 aprilie 1834, s-a căsătorit. Fusese văduvă de trei ani dar continuase lucrare pe care soţul ei, George D. Boardman, o făcuse atât de bine la Tavoy. A avut de-a face nu doar cu oamenii care avea întrebări legate de lucrarea misionarilor, a condus misiunea, şi pentru a duce Vestea cea Bună, împreună cu copilul ei dus de o nativă, a căţărat munţi, a trecut râuri şi a trecut prin păduri şi mlaştini în drumurile pe care le-a făcut prin jungle. Şcolile ei au fost marcate de succes astfel încât atunci când ajutorul guvernului a fost acordat tuturor şcolilor din provincie, guvernul englez a stipulat ca acestea să fie conduse după planul doamnei Boardsman de la Tavoy.

Biblia burmeză. După efort continuu, în data de 31 ianuarie 1834, Judson a terminat traducerea Bibliei în burmeză. I-au mai trebuit încă şapte ani pentru a revizui prima traducere şi în sfârşit pe 24 octombrie 1840, cartea întreagă a fost gata să fie tipărită. Persoane competente afirmă că Biblia tradusă de Judson este cea mai bună traducere care a apărut în India şi ca şi Biblia tradusă de Luther va fi probabil singura Biblie în următoarele trei secole. Se spune că este perfectă din punct de vedere literar.

Sănătate şubredă. La vârsta de cincizeci de ani, şi după douăzeci şi cinci de ani de lucrare continuă în Burma, sănătatea lui Judson a început să arate semne de slăbire. Problemele cu plămânii, însoţite de dureri foarte mari şi pierderea vocii, l-au obligat să facă un voiaj pe mare spre Calcutta. Dar în acelaşi timp doamna Judson a fost de asemenea atacată de o boală care în final a pus capăt lucrărilor ei. Au mers împreună spre Calcutta, apoi spre Isle de France şi înapoi la Maulmain. Cu ocazia acestei călătorii a murit unul dintre copii. Starea doamnei Judson nu s-a îmbunătăţit; toate lucrările de misiune au trebuit să înceteze şi au decis să meargă în America. I-au lăsat pe cei trei copii mai mici cu misionari şi i-au luat pe cei trei mai mari şi au plecat. Pe 1 septembrie 1845, pe când vaporul era lângă Sf. Elena, doamna Judson a murit. Judson a pregătit trupul pentru înmormântare şi în aceeaşi după-masă a fost dus la mal şi înmormântat în cimitirul public al acelei insule stâncoase. În acea seară vaporul a ridicat ancora şi a început călătoria.

Primirea în America. Judson împreună cu cei trei copii au ajuns în Boston pe 15 octombrie 1845 şi nu au fost pregătiţi pentru primirea călduroasă care îi aştepta. Era slăbit, problemele pulmonare îl obligau să şoptească aşa că atunci când trebuia să vorbească în faţa unei mulţimi avea nevoie de un om care să repete ce şoptea el. Uneori dezamăgea mulţimile când nu le vorbea despre greutăţile întâlnite ci declara povestea minunată a dragostei răscumpărătoare. Îi era greu să formuleze propoziţii în engleză după ce atât de mult timp gândise într-o limbă străină. Şi totuşi în pofida a toate această călătorie din casă în casă şi din oraş în oraş a fost ca un marş triumfal; ziarele seculare şi religioase au prezentat acţiunile lui, atât a fost de mare respectul pentru el.

În timp ce era în turneu a angajat-o pe domnişoara Emily Chubbuck pentru a  pregăti memoriile domnişoarei Sarah B. Judson, cea de-a doua soţie moartă; Emily, sub pseudonimul de Fanny Forrester, era cunoscută în cercurile literare. Rezultatul acestei asocieri a fost căsătoria din 2 iunie 1846. Mulţi se temeau că această căsnicie va dăuna carierei ei literare şi lucrării lui misionare. Dar nu a fost aşa. Iar pe 11 iulie 1846, Judson, după ce şi-a lăsat copiii în America pentru a învăţa, împreună cu soţia lui şi alţi misionari s-au îmbarcat spre Burma.

Din nou în Burma. În timpul celor optsprezece luni de absenţă din Burma unul dintre cei trei copii a murit şi numai doi l-au întâmpinat. El încă tânjea să intre în Burma aşa cum trebuia dar acum ţara era condusă de un rege şi mai intolerant. Barbariile şi cruzimile regelui depăşeau toate celelalte nedreptăţi din ţară, iar lucrările misionare, dacă mai existau, trebuiau făcute în cel mai mare secret. Dar Judson lucra la un dicţionar iar Rangoon îi oferea facilităţile pe care Maulmain nu i le oferea, aşadar s-a mutat din nou în Rangoon. În timpul zilei lucra la dicţionar iar noaptea se întâlnea la el acasă cu creştini care îşi riscau vieţile ca să îl întâlnească. Acest stres, mâncarea nepotrivită, boala existentă în familia sa şi terorile regelui l-au obligat să se retragă. A făcut aceasta având aproape inima frântă. Sperase să fie autorizat de Comitetul din State ca să meargă în Ava şi să înfrunte regele neînfricat; dar „politica timidă şi îngustă a fraţilor din America” i-au interzis aşa ceva până după doi ani iar apoi a fost prea târziu.

Moartea lui. Sănătatea doamnei Judson l-a făcut să se alarmeze. Dar în loc de moartea ei chiar el, după o bătălie foarte curajoasă în timp ce era într-o călătorie pe mare, a murit tot pe mare pe 12 aprilie, 1850. În acea seară, în cea mai mare linişte, trupul neînsufleţit a fost coborât în Oceanul Indian fără a fi rostită măcar o rugăciune.

Trecere în revistă. Lui Judson i-a fost îngăduit să finalizeze partea cea mai dificilă a dicţionarului burmez, partea de engleză şi burmeză; cealaltă parte de burmeză şi engleză a fost finalizată de colaboratorul său dl. Stevens. Când viziunea de a evangheliza Burma s-a format pentru prima dată în mintea lui, a sperat ca înainte de moarte să clădească o congregaţie formată dintr-o sută de convertiţi. Totuşi, la moartea lui, creştinii burmezi şi kareni care făcuseră botezul erau peste 7000, pe lângă cei mulţi care, de-a lungul celor treizeci şi cinci de ani de lucrare, au murit fericiţi în credinţă. Au existat şaizeci şi trei de congregaţii stabilite sub conducerea a 163 de misionari, pastori băştinaşi şi asistenţi. Acest rezultat este cu atât mai uimitor întrucât a fost obţinut în mijlocul unui popor ce aveau o literatură şi o religie înlocuită. Dedicarea lui pentru misiuni a ocazionat organizarea primului Consiliu Congregaţional de Misiune şi apoi a Uniunii Baptiste Americane de Misiune. Dar a influenţat direct şi organizarea Episcopalilor, Metodiştilor şi Prezbiterienilor. Povestea vieţii lui şi în special suferinţa sa în Ava vor cutremura mereu inima care este atinsă de suferinţa pentru numele lui Hristos, iar influenţa lui asupra evanghelizării în lume va înceta doar când Marea  Trimitere va fi dusă la bun sfârşit. 

*preluat din Christian Heroism in Heathen Lands de Galen B. Royer. Publicat Brethren Publishing House, 1915.

y„Mă numesc Athet Pyan Shintaw Paulu. M-am născut în anul 1958. Când am împlinit vârsta de 18 ani, părinţii mei budişti m-au trimis la mănăstire. La vârsta de 19 ani am devenit călugăr intrând intr-o mănăstire unde am fost educat probabil de cel mai vestit budist al timpului care a fost ucis într-un accident de maşină în anul 1983..."