|
<Sadhu
Sundar Sing
Viata lui Sundar Sing
1889 - S-a nascut in Rampur, Punjab
1903 - Convertirea
1904 - Alungat de acasa
1905 - Botezat in Simla; incepe viata de sadhu
1907 - Lucreaza in spitalul pentru leprosi in Sabathu
1908 - Prima vizita in Tibet
1909 - Intra la colegiul din Lahore pentru a se pregati
pentru lucrare
1911 - Returneaza licenta de predicator; se intoarce la
viata de sadhu
1912 - Calatoreste prin nordul Indiei si prin statele
budiste din muntii Himalaya
1918 - 1922 - Calatoreste prin lume
1923 - S-a intors din Tibet
1925 - 1927 - Isi petrece timpul scriind in
liniste
1927 - Pleaca spre Tibet dar se intoarce datorita bolii
1929 - Incearca sa ajuga in Tibet si dispare
Scurta biografie
Sadhu Sundar Singh a disparut undeva pe colinele de la
poalele muntilor Himalaya in 1929. Fiind un martor crestin a
fost in aceeasi masura bine primit, persecutat si chiar
lasat sa moara. Multi misionari si chiar lideri crestini
indieni l-au considerat ca fiind un convertit foarte
excentric deoarece umbla in roba lui galbena si cu turban,
nefiind in pas cu crestinismul contemporan. Si totusi, chiar
daca nu auzise de cuvantul "indigenizare", in prima jumatate
a secolului al XX-lea el a facut mai mult decat oricare alt
om pentru a stabili ca "Isus apartine Indiei." El a aratat
ca crestinismul nu este ceva de import, strain, vreo religie
indepartata ci este indigen nevoilor, aspiratiilor si
credintei indiene. Ramane unul dintre figurile importante
ale crestinismului indian.
Sundar Singh s-a nascut in 1889 intr-o importanta familie
sikh, ce detinea pamant, in statul Patiala, in nordul Indiei.
Adeptii sikhismului, respingand politeismul hindus si
intoleranta musulmana, au devenit o natiune importanta cu
religie proprie. Mama lui Sundar Singh il ducea in fiecare
saptamana sa stea la picioarele unui sadhu, un ascet sfant,
care traia undeva in jungla la cativa kilometri departare,
dar in acelasi timp il trimitea la o scoala de misiune
crestina unde putea sa invete limba engleza.
Moartea mamei lui la varsta de patrusprezece ani l-a aruncat
intr-o stare de violenta si disperare. S-a intors impotriva
crestinilor, i-a persecutat pe noii convertiti la crestinism
si a ridiculizat credinta lor. Ca ultima sfidare a cumparat
o Biblie si a ars-o fila cu fila la el acasa in timp ce
prietenii lui stateau si il priveau. In aceeasi noapte s-a
dus in camera lui decis sa se sinucida pe o sina de tren.
Totusi, inainte de rasarit, si-a trezit tatal spunandu-i ca
L-a vazut pe Isus Hristos intr-o viziune si I-a auzit vocea.
A declarat ca incepand cu acel moment il va urma pe Isus
Hristos. Desi nu avea mai mult de cincisprezece ani era
complet dedicat lui Hristos si in cei douazeci si cinci de
ani cat a mai trait a fost un martor eroic al Domnului sau.
Ucenicirea adolescentului a fost imediat testata atunci cand
tatal lui i-a cerut cu insistenta sa renunte la aceasta
absurda "convertire." Cand a refuzat, Sher Singh a dat un
banchet de adio in onoarea lui, apoi l-a denuntat si l-a dat
afara din familie. Cateva ore mai tarziu, Sundar si-a dat
seama ca mancarea lui fusese otravita, iar viata lui a fost
salvata doar cu ajutorul unei comunitati crestine din
apropiere.
Cand a implinit saisprezece ani a fost botezat ca si crestin
la biserica din Simla, un oras sus de la poalele Himalayei.
Cu ceva timp inainte de botez a locuit la Caminul Crestin
pentru leprosi (Christian Leprosy Home) in Sabathu, aproape
de Simla, slujind pacientilor leprosi de acolo. A ramas unul
din cele mai iubite locuri pentru el, locul in care s-a
intors dupa botez. Apoi, in octombrie 1906, a plecat de
acolo pe o noua cale. Era un adolescent inalt, puternic si
frumos, imbracat in roba galbena si cu turban. Toti il
priveau insistent cand trecea pe langa ei. Roba galbena era
"uniforma" unui sadhu hindus. Conform traditiei un sadhu
hindus era un ascet devotat zeilor si care pe drumurile pe
care le facea prin sate si orase fie cersea fie statea
deoparte, in liniste, de multe ori era murdar si medita in
jungla sau in vreun loc pustiu. Tanarul Sundar Singh alesese
si el calea sadhu-ului, dar urma sa fie un sadhu care
actiona.
"Nu sunt vrednic sa calc pe urmele Domnului meu", spunea el,
"dar, ca si El, nu vreau casa nici bunuri. Ca si El voi
apartine drumului, voi impartasi durerea poporului meu, voi
manca cu cei care imi vor da adapost, si voi spune tuturor
oamenilor despre dragostea lui Dumnezeu."
Si-a testat imediat vocatia intorcandu-se in satul sau
natal, Rampur, unde a fost primit foarte calduros. Aceasta
era o pregatire slaba pentru lunile care aveau sa urmeze.
Foarte putin pregatit sa indure greutati fizice, sadhu-ul de
saisprezece ani a mers in nord prin Punjab, a trecut dincolo
de trecatoarea Bannihal in Kahsmir, si apoi inapoi prin
Afganistan-ul plin de musulmani fanatici si in Frontiera
Nord-Vest infestata de talhari si in Baluchistan. Roba lui
galbena si subtire nu prea l-a protejat de zapezi iar
picioarele lui au fost pline de rani din cauza drumurilor
pietroase. Nu trecusera prea multe luni iar micile
comunitati crestine din nord il numeau "apostolul cu
picioarele sangerande." Acest inceput i-a aratat la ce anume
sa se astepte in viitor. S-au aruncat cu pietre in el, a
fost arestat, a fost vizitat de un pastor cu care a vorbit,
acesta avand o foarte ciudata apropiere de Isus, si dupa
aceea a disparut, si a fost lasat sa doarma intr-o coliba de
la marginea drumului in neasteptata companie a unei cobre.
Intalniri de natura mistica si fizica, persecutii si primiri
calduroase, vor caracteriza experientele sale in urmatorii
ani. Din satele de pe dealurile Simlei se vedea in departare
linia lunga de zapada a muntilor Himalaya impreuna cu varful
rozaliu Nanga Parbat. Peste acestia era Tibetul, un teren
budist inchis unde misionarii incercasera sa patrunda cu
Evanghelia dar esuasera. Inca de cand se botezase, Sundar
simtea ca Tibetul il chema, iar in 1908, la varsta de
nouasprezece ani i-a trecut granitele pentru prima data.
Orice strain care intra in acest teritoriu inchis si
fanatic, dominat de budism si inchinare celui rau, risca
atat teroare cat si moarte. Singh a primit acest risc cu
ochii si cu inima larg deschise. Starea poporului l-a
ingrozit. Locuintele lor lipsite de aer, ca si ei de altfel,
erau mizerabile. Chiar si el a fost batut cu pietre pe cand
se spala in apa rece deoarece ei credeau ca "oamenii sfinti
nu se spala niciodata." Hrana se putea obtine cu mare
greutate, iar el a trait cu orz tare si uscat. Ostilitatea
era peste tot. Si toate astea se intamplau doar in "Tibetul
de jos" aproape de granita. Sundar s-a intors in Subathu
hotarat sa revina in urmatorul an.
A avut o dorinta mare: sa viziteze Palestina si sa
retraiasca unele dintre intamplarile din viata lui Isus. In
1908 s-a dus la Bombay, sperand sa se urce pe un vapor
potrivit. Dar spre marea lui dezamagire guvernul a refuzat
sa ii acorde autorizatie si a fost nevoit sa se intoarca in
nord. In timpul acestei calatorii si-a dat dintr-o data
seama de existenta unei dileme fundamentale a misiunii
crestine in India. Un brahman lesinase in caruta aglomerata
si sufocanta iar la urmatoarea statie, seful de statie de
origine Anglo-Indiana, a venit repede cu un pahar cu apa.
Brahmanul - dintr-o casta inalta hindusa - a aruncat-o cu
oroare. Avea nevoie de apa dar o putea primi doar daca era
din propriul vas de baut. Cand acest vas i-a fost adus a
baut si si-a revenit. Sundar Singh si-a dat seama ca in
acelasi fel India nu va accepta Evanghelia lui Isus oferita
intr-o infatisare (forma) occidentala. Si-a dat seama ca din
cauza robei sale sadhu multi raspundeau mesajelor sale.
Insa avea sa urmeze o dezamagire si mai mare. In 1909 a fost
convins sa inceapa pregatirea pentru lucrarea crestina la
colegiul anglican din Lahore. De la bun inceput a fost
chinuit de colegii lui pentru ca era "diferit" si fara
indoiala prea arogant. Aceasta perioada a incetat cand capul
razvratitilor impotriva lui Sundar, l-a auzit pe acesta
rugandu-se incet pentru el, cu dragoste in voce si cuvinte.
Insa alte tensiuni au continuat. Multe din cursurile de la
colegiu pareau irelevante in ceea ce privea nevoia Indiei de
a auzi Evanghelia, si apoi, pe masura ce cursul se apropia
de final, directorul i-a spus ca acum trebuia sa renunte la
roba de sadhu si sa poarte imbracamintea clericala europeana
care era "respectabila"; trebuia sa foloseasca o forma de
inchinare anglicana; sa cante imnuri englezesti; si sa nu
predice niciodata in afara parohiei fara o permisiune
speciala. "Sa nu mai vizitez niciodata Tibetul?", a intrebat.
Pentru el aceasta era o respingere de neconceput a chemarii
lui Dumnezeu. Cu mare tristete in inima a parasit colegiul,
imbracat tot in roba lui galbena, iar in 1912 si-a inceput
calatoria anuala in Tibet pe cand zapezile incepeau sa se
topeasca pe cararile si trecatorile din Himalaya.
Povestirile din acei ani sunt uimitoare si uneori de-a
dreptul incredibile. Intr-adevar au fost oameni care au
insistat ca acele intamplari au fost mai degraba mistice
decat reale. In acel prim an, 1912, s-a intors cu o
extraordinara relatare legata de faptul ca gasise intr-o
pestera intr-un munte - Maharishi din Kailas - un pustnic
crestin in varsta de 300 de ani, cu care petrecuse cateva
saptamani in partasie. Alte povestiri erau mai credibile,
desi mai teribile. Fusese cusut intr-o piele uda de iac si
lasat sa fie omorat pe masura ce aceasta se micsora sub
soarele dogorator ... fusese legat in materiale in care se
aflau lipitori si scorpioni pentru a-l impunge si a-i suge
sangele ... fusese legat de un pom ca momeala pentru animale
salbatice. Cu ocazia acestor intamplari si a altora el
fusese salvat de membri ai "Misiunii Sunnyasi" - ucenici
secreti ai lui Isus care purtau semnele hinduse, oameni pe
care el sustinea ca ii intalnise peste tot in India.
Nu se stie daca el a castigat multi ucenici ai lui Hristos
cu ocazia acestor calatorii in Tibet pline de hazard. Pentru
tibetani era ori budismul ori nimic. Sa-L recunoasca pe Isus
Hristos insemna sa ceri moarte. Dar modul curajos de
predicare al Sadhu-ului nu se poate sa fi ramas fara efecte.
Pe masura ce inainta in varsta (in perioada cand avea intre
20-30 ani) lucrarea lui crescuse mult, si cu mult inainte sa
implineasca treizeci de ani numele si infatisarea lui erau
cunoscute in toata lumea crestina. Pentru a-si mentine
smerenia, a descris in termenii unei viziuni lupta sa cu
Diavolul dar de fapt a fost mereu uman, abordabil si umil,
cu simtul umorului si cu mare iubire pentru natura. Aceasta,
impreuna cu "ilustratiile" sale din viata de zi cu zi, a
avut un mare impact asupra celor carora s-a adresat. Multi
oameni au zis: "Nu doar seamana cu Isus, chiar vorbeste cum
probabil Isus a vorbit." Si totusi vorbele lui si
discursurile proveneau dintr-o meditatie profunda pe care o
facea dis de dimineata asupra Evangheliei. In 1918 a pornit
intr-o calatorie lunga in sudul Indiei si Ceylon, iar anul
urmator a fost invitat in Burma, Malaya (Malaezia?), China
si Japonia. Cateva dintre povestirile lui din aceste
calatorii erau la fel de ciudate ca cele din aventurile sale
tibetane. Avea putere asupra animalelor salbatice, asa cum a
avut asupra leopardului care s-a furisat langa el in timp ce
el se ruga si s-a ghemuit langa el in timp ce Sundar il
mangaia pe cap. Avea putere asupra raului, de pilda cu
vrajitorul care a incercat sa il hipnotizeze cand erau intr-un
vagon si a invinuit Biblia din buzunarul sadhu-ului pentru
esecul de a-l hipnotiza. Avea putere asupra bolii si
neputintei, desi nu a permis niciodata ca darurile sale de
vindecare sa fie cunoscute public.
De mult Sundar Singh dorea sa viziteze Anglia iar
oportunitatea a aparut in momentul in care Sher Singh, tatal
lui, a venit la el si i-a zis ca si el devenise crestin si
dorea sa ii dea bani pentru calatoria sa in Anglia. A
vizitat Occidentul de doua ori, a mers in Anglia, Statele
Unite si Australia in 1920 si din nou in Europa in 1922. A
fost primit de crestini de orice fel iar cuvintele lui
cercetau inimile oamenilor care acum aveau de-a face cu
urmarile Primului Razboi Mondial iar acestia aveau o
atitudine superficiala in ceea ce privea viata. Sundar a
fost ingrozit de materialismul, goliciunea si lipsa religiei
pe care a gasit-o peste tot, punand-o in contrast cu
constientizarea lui Dumnezeu a Asiei, oricat de limitata era
ea. Odata intors in India si-a continuat lucrarea, desi era
evident ca era tot mai slabit din punct de vedere fizic.
Darurile lui, farmecul lui personal (forta lui), relevanta
lui Hristos asa cum el a prezentat-o indienilor i-ar fi
putut conferi lui Sundar Singh pozitia de lider intr-o
biserica indiana. Dar pana la sfarsitul vietii sale a ramas
omul care nu cauta nimic spre propriul bine, ci doar
oportunitatea de a-L oferi pe Hristos tuturor. Nu a
apartinut nici unei denominatiuni, si nu a incercat sa
inceapa una, desi a avut partasie cu crestini de tot felul.
El a trait (ca sa folosesc o expresie mai recenta) pentru a
face cunoscut poporului sau pe "Isus al drumului indian."
In vara din 1923 a facut ultima din calatoriile sale
regulate in Tibet si s-a intors epuizat. Zilele in care
mergea din loc in loc sa predice erau in mod evident pe
sfarsit, iar in urmatorii ani, in propria sa casa sau in
cele ale prietenilor de pe dealurile Simlei, s-a dedicat
meditatiei, partasiei si a scris unele lucruri pe care
avusese ocazia sa le predice.
In 1929, impotriva tuturor sfaturilor prietenilor sai,
Sundar s-a hotarat sa mai faca o ultima calatorie in Tibet.
In aprilie a ajuns la Kalka, un mic oras mai jos de Simla,
era un barbat prematur imbatranit in roba galbena printre
pelerini si sfinti care isi incepeau propria lor calatorie
spre unul din locurile sfinte hinduse la ceva kilometri
departare. Unde a mers dupa aceea nu se stie. Fie ca a cazut
in vreo prapastie, a murit de oboseala, sau a ajuns in munti,
va ramane un mister. Sundar Singh fusese vazut pentru ultima
oara. Dar a ramas mai mult decat amintirea sa si a ramas
unul dintre persoanele cele mai pretuite si creatoare din
istoria si dezvoltarea bisericii lui Hristos in India. |