<Hinduismul
Istoric
Se pare că din cele mai vechi timpuri, după cum spune David
Burnett, Orientul s-a întâlnit cu Occidentul şi aceste
întâlniri au fost şocante, căci ele au evoluat separat pe
parcursul celei mai mari părţi a istoriei. În orice caz,
autorul afirmă că de-a lungul istoriei au existat trei
centre ale dezvoltării culturale, unul la confluenţa
Tigrului cu Eufratul, cel de-al doilea pe malurile fluviului
Yangtzî şi al treilea în India.
Se spune că Alexandru Macedon a fost atât de impresionat de
subtilitatea înţelepciunii acelor saddhu care trăiau
prin pustietăţi renunţând la lume şi meditând până la
sfârşitul vieţii lor, încât l-a luat pe unul ca sfetnic, în
locul lui Aristotel. Ideile filozofico-religioase ale
înţelepţilor indieni nu puteau fi grupate în sisteme
teologice şi nu aveau fondatori, ceea ce pare ciudat pentru
europeni. Există o mulţime de practici religioase şi
practici. Concepţiile castei conducătoare a brahmanilor au
fost adunate în termenul generic de hinduism. Etimologic
vorbind sensul cuvântului este de origine persană şi
înseamnă “oamenii de dincolo de Indus”. Este religia care a
primit numele (ca şi iudaismul) după numele poporului şi nu
al fondatorului sau doctrinei. Are o vechime de circa trei
mii de ani şi se constituie în diferite practici şi idei
religioase care au format modul de viaţă al indienilor de
milenii.
Din punct de vedere istoric, dravidienii au venit primii pe
teritoriul de azi al Indiei. Ei au întemeiat prima
civilizaţie a Indiei (2500 î. H. – 1500 î. H.). Apoi
civilizaţia dravidiană a fost invadată de arieni între 1500
– 1200 î. H. Ei au introdus şi sistemul bazat pe caste,
bineînţeles fiind în vârful piramidei ei înşişi. În această
perioadă au fost scrise Vedele. În jurul anului 560 – 480 î.
H. Buddha a instituit budismul, iar Mahavira a fondat
jainismul. La început acestea au fost respinse fiind
considerate ca ameninţări la adresa brahmanismului oficial.
Primul
rege care a promovat budismul a fost Aşoka (272- 232 î. H.).
Prin anul 711 d. H. India a fost invadată de mogulii
islamici, care a format o dinastie ce a domnit cam 1000 de
ani în India (aprox. 1707 d. H.). Unul din marii moguli
(Shah Jahan) a construit Taj Mahal-ul.
Apoi începând cu anul 1510, când portughezii au cucerit Goa,
a început perioada colonială în India, culminând cu
cuceririle engleze, care au durat până în 1947, când India a
devenit o ţară independentă sub conducerea lui Gandhi.
Religia predominantă a Indiei este hinduismul (78,8%).
Hinduismul popular este idolatru şi are aproximativ 330 de
milioane de zei. Credinţele şi religiile variază de la o
regiune la alta. Castele inferioare au de regulă o religie
animistă. Ea este o religie eterogenă, fără un întemeietor
sau un crez anume. Cele mai reprezentative practici hinduse
sunt: puja, care este închinarea zilnică a
hindusului. În fapt, el sună din corn şi dă din clopot
şoptind mantre, în acest timp.
Această închinare are loc aproape la ore fixe în fiecare zi.
O altă practică definitorie, aş spune, a religiei hinduse
este festivalul religios. În acest sens au un întreg
calendar, fiindcă aceste festivaluri sunt foarte dese în
descursul anului. În timpul acestor festivaluri,
închinătorii merg la temple, sau la Gange şi invită zeitatea
respectivă să locuiască în mijlocul lor şi chiar în ei.
Hinduismul a fost la început ne-misionar, însă mai recent
există o mişcare de trezire a tradiţiilor hinduse.
Hinduismul castelor superioare este ezoteric,
constituindu-se ca o filozofie şi religie în acelaşi timp.
Evanghelizarea hinduşilor
În general în domeniul evanghelizării hinduşilor s-au făcut
multe greşeli de la început, fiindcă nu s-a ţinut seama de
cultura lor, iar europenii i-au tratat ca pe o populaţie
colonizată. Deci, nu a existat o strategie adecvată în tot
acest timp, iar cei care încercau să misioneze erau fie
catolici, fie anglicani sau metodişti, eforturile lor
concentrându-se în direcţia câştigării de adepţi la
religiile lor şi nu neapărat către o întoarcere la Domnul
reală.
De
aceea, în perioada contemporană misionarii evanghelici
întâmpină multe probleme, cea mai mare fiind nominalismul
creştinilor din bisericile acceptate oficial (aşa numitele
mainstream churches grupate în Church of North
India şi Church of South India). Evanghelizarea
stradală este posibilă doar în câteva locuri din sudul
Indiei, multe state indiene interzic şi chiar pedepsesc
încercarea de convertire a hinduşilor, în special în
perioada actuală este dificil şi chiar periculos.
Cel mai eficient mod de evanghelizare este cel prin crearea
de prietenii. Indienii sunt foarte calzi şi prietenoşi. Dacă
misionarul ştie hindi (în partea de N), măcar puţin, deja
legăturile se strâng într-un mod natural.
Din păcate, deşi au o constituţie democrată, indienii se
bazează mai mult pe tradiţii şi prejudecăţi, nu pe legile
moderne. Deci, o mare problemă în prezent este păstrarea
prejudecăţilor referitoare la sistemul de caste. Acesta
condiţionează tot ce ţine de viaţa cotidiană a indienilor:
căsătoriile, comerţul, alegerile etc. În general, au aderat
la creştinism cei din castele de jos sau din afara castelor
(harijen), care sunt în cea mai mare parte animişti şi şi-au
părăsit repede zeii tribali.
Cea mai importantă sarcină acum este ca misionarii să ajungă
cu Evanghelia la castele superioare (brahmanii şi ciutria
(războinici)), care deşi numeric sunt puţini (cam 7%)
totuşi sunt deosebit de influenţi în stat, din rândul lor
alegându-se conducătorii naţiunii.
Alte
religii:
<
Budism
< Islam
< Animism
|
